Concept dFINE

dFINE Studios aduce împreună pasiunea, perseverența și dorința de a crea o experiență completă și o identitate potrivită celor care ne vizitează. Credem în calitate, în comunicare eficientă și vrem să adăugăm mereu creativitate în ceea ce facem, fie că este vorba de tunsoare, culoare sau styling.

Ne-am propus să îmbunătățim stilul fiecărei persoane care ne calcă pragul și ne bazăm pe diversitatea lucrurilor pe care le avem la îndemână, precum tehnicile, formele, texturile și culorile. dFINE Studios este spațiul comun de desfășurare pentru toate aceste direcții și valori fundamentale.

Echipa dFINE

Formată din profesioniști cu peste 10 ani de experiență, echipa dFINE oferă expertiză pentru toate aspectele legate de tunsoare, culoare și styling. Ne ghidăm după pasiune și performanță și ne dorim în permanență să evoluăm. De aceea, concursurile reprezintă pentru noi o motivație în plus, de a fi din ce în ce mai buni și de a reuși să ne canalizăm toată energia și creativitatea, astfel încât rezultatul final să fie cel mai bun.

Viziune dFINE

Credem cu tărie într-un stil cât mai definit și potrivit fiecărui individ, de aceea primul lucru pe care îl oferim clienților noștri este consultanța. Și asta se întâmplă atât pentru cei care vin pentru prima oară în salon, cât și pentru cei cu care am lucrat deja de câteva luni sau chiar de câțiva ani.

De asemenea, este important pentru noi să aveam rezultate cât mai frumoase, dar este crucial să le adaptăm fiecărei persoane, în funcție de forma feței, a capului, sau chiar să le croim după personalitate, profesie și stil vestimentar.

Ne inspiră mult formele, texturile și culorile din natură, și credem la fel de mult că arhitectura și moda sunt surse importante în crearea unor rezultate spectaculoase. În același timp, recunoaștem că o tehnică bine clădită stă la baza unui efect creativ garantat.

Servicii și produse dFINE

Serviciile noastre acoperă zona de tuns, vopsit, coafat și sunt dedicate atât femeilor, cât și bărbaților. Iar pentru a obține cele mai bune rezultate, avem nevoie de produse pe măsură și am ales să lucrăm cu Wella Professionals, brandul cosmetic premium de îngrijire a părului.

Spațiul dFINE

dFINE Studios este situat într-o casă pe strada Roma 24, în zona istorică Bonaparte, cartierul Dorobanți de astăzi. Conceput ca un spațiu care să inspire și în același timp să ofere intimitate, salonul îmbină elemente industriale cu detalii artistice. Nuanțele închise, negru și albastru închis, conferă întregului spațiu o continuitate, întreruptă de oglinzile luminate care conturează perspectiva fiecărui client. Alături de pereții verzi, care încălzesc atmosfera spațiului, se regăsesc și tablouri abstracte care oferă o expresie artistică și contribuie la obținerea unei variații vizuale plăcute.

dFINE STUDIOS